Select Page

Fragar Trading SRL anunta lansarea proiectul cu titlul „Grant” proiect nr. RUE M2-9456 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.

Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE , respectiv 29.04.2021.

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea Fragar Trading SRL, sub formă de grant pentru capital de lucru, prin măsura “Granturi pentru capital de lucru”, implementată de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) şi Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului (AIMMAIPE) în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, cu completările şi modificările ulterioare.

Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:

-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,

-menținerea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor

Proiectul va fi implementat în Iași, str. Aleea Rozelor Nr. 6A, pe o durată de 12 luni.

Valoarea proiectului este de 237,559.41 lei (valoarea totala) din care : 206573,4 lei grant si 30986,01 lei cofinanțare.

 

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020

 

Persoană de contact:

Frâncu Cătălin

www.high-quality.ro

info@high-quality.ro
Tel: +40232250885

Fax: +40232250886